Anul trecut, in 2019, impreuna cu famila, am batut America de Sud in lung si in lat, Brazilia, Argentina, Chile si intr-un final Peru. Am cules cu ochii mintii dovezi de netagaduit ca natura a fost si va ramane cel mai profund si mai talentat pictor. Pentru mine excursia pe Muntele Curcubeu a fost acea experienta care mi-a umplut sufletul, cu varf si mult indesat. Nu as putea spune exact ce m-a impresionat cel mai tare, oamenii deosebiti, locurile, spiritul locurilor, experienta in sine. Toate la un loc.
Oare constietizam cu adevarat cat de important este aerul pe care il respiram?
La altitudini in jur de 5000 m densitatea aerului este cam la jumateatea celei de la campie. Cu aceasta densitate scazuta trebuie sa ne acomodam treptat. Prima tabara pentru ascensiunea pe Everest este undeva la 5380 m la sud in Nepal iar alpinistii petrec aici de regula cateva saptamani pentru acomodare. Creierul si organismul poate incepe sa se „multumeasca” cu o densitate scazuta a aerului intr-o zi sau in cateva zile, nu este o regula general valabila. E foarte important sa nu pleci la drum cu idei preconcepute de genul ca „o sa imi fie rau pentru ca am citit pe blogul x ca s-a simtit rau”. Daca faci aceasta acomodare treptat si nu urci direct la 5000 m, o sa fii ok, organismul se adapteaza daca este sanatos. Mie mi-a trebuit mai mult timp, adica vreo 5 zile ca sa ma obisnuiesc cu aceasta densitate scazuta a aerului, cu durerea de cap datorata privarii de oxigen, ceilalti membrii din familie au avut nevioie doar de o zi. Adolescentii mei aproape ca nu au simtit nimic special, in afara de un scurt episod pe la 4900m.
Cele mai importante lucruri pe care le putem face inainte de o experienta pe Rainbow Montain este acomodarea treptata, pe mai multe zile a organismului la altitudini inalte, mestecarea frunzelor de coca (sau consumul ceaiului de coca) si inhalarea unei „agua de floridas” adica o „apa de flori” locala recomandata de ghizi si vanduta de peruani mai peste tot pentru cativa soli. Nu stiu de ce nu s-a scris prea mult despre ea pe bloguri, pe mine m-a ajutat foarte mult, toti ghizii locali o aveau asupra lor pentru a ajuta turistii in dificultate cu adaptarea la altitudine. Se toarna „apa de flori” in causul mainilor, se freaca bine palmele si apoi se inhaleaza puternic acei vapori. Se repeta de cel putin trei ori procesul. Fetita mea si-a revenit dupa 3 inhalatii de genul acesta pentru ca se albise la fata si era aproape sa lesine pe la 4500m in drum spre canionul Colca. Apoi toata perioada cat am stat in Peru nu m-am despartit de aceasta sticluta cu agua de floridas. Aceasta apa de flori este folosita in America de Sud de catre samani pentru curatare, vindecare si hrana spirituala. Componentele mirosului includ note incantatoare de citrice si plante alaturi de condimente si flori: bergamota, lamaie, cuisoare, scortisoara, lavanda, trandafir, flori de portocal, etc.
5 Zile acomodare pentru Rainbow Mountain
Cum am impartit noi zilele pentru acomodarea la altitudine:
- 2 nopti de cazare la Arequipa (2335m);
- o noapte la Puno (3800m) pentru vizitarea lacului Titikaka;
- 3 nopti cazare la Cuzco (3399m) pentru vizita la MachuPicchu (2430m), Canionul Colca (4910 m) si experienta pe Muntele Rainbow (5200m).
Experienta pe Rainbow Mountain
In acest articol o sa va povestesc doar despre experienta de pe Rainbow Montain, sper sa am chef intr-o zi sa scriu si despre celelalte. A 5 a zi in Peru la ora 3 dimineata am plecat printr-o agentie in excursia organizata catre muntele Rainbow intr-un microbuz si avand un ghid local autoporeclit Willy-Wiliams tare simpatic si care vorbea o limba noua, denumita de el „spanglish”. „Spanglish” era o combinatie de spaniola cu engleza, cunoscut fiind faptul ca in America de Sud foarte putini oameni stiu engleza, limba oficial vorbita peste tot este spaniola. A fost singura ocazie cand mi-a parut rau ca nu prea ma uit la seriale la televizor. Si uIte asa ne-a povestit ghidul nostru despre peruani, despre cat de mult reprezinta pentru ei din punct de vedere spiritual si nu numai muntele si condorii, despre satele care deservesc turistii care vin pe acest munte. Am aflat ca sunt 4 sate care muncesc pentru turisti prin rotatie, fiecare are o saptamana din 4 pentru a face banii cu care sa isi intretina familiile o luna. Nu vreau sa imi imaginez ce fac acesti oameni in aceasta perioada cand nu prea mai sunt turisti. Peru este o tara cu foarte putine resurse, mi-am schimbat radical pozitia fata de consumul in exces care se intampla prin parta asta a globului de cand am vazut cu cat de putin sunt nevoiti sa traiasca ei.
Dupa aproximativ 130 km, dupa serpentine periculoase datorita carora se si recomanda ture organizate cu soferi locali cu experienta si ghizi, am ajuns pana la 4700m. Curbele erau destul de stranse si inca era la inganarea dintre noapte si dimineata cand am ajuns. Localnicii peruani urcau pe jos, cu desagile in spate sau cu calul alaturi ca sa ajunga la punctele turisitice unde isi incepeau joburile inca de cu noapte. O peruanca proaspat mamica ducea cu ea intr-o basma colorata printre multe altele si un bebelus care dormea si pe care la un moment dat l-a pus direct jos, pe pamant intr-un cosulet subtirel din lana de alpaca, vazandu-si apoi de treburile ce le avea de facut pt turisti. Temperatura era undeva in jur de 0 grade Celsius in septembrie, era un frig de iti patrundea pana la oase. Viata este tare aspra si grea pentru peruani, fiecare banut e pretios acolo si e muncit din greu. Am realizat cata risipa facem noi aici si cu cat de putin traiesc ei acolo in munti.
Ultima parte a traseului are o panta abrupta, 236m diferenta de nivel pana la aproximativ 5100 m pentru cine vrea sa ajunga chiar in varf. Oricum peisajul ireal iti taie rasuflarea si la 4900m! Spre surprinderea mea a fost supermisto drumul, creierul si organismul fiind perfect adaptat chiar daca mare efort nu este acel traseu, are undeva in jur de 3 km dar datorita aerului rarefiat efortul poate fi perceput diferit de catre organism daca nu este adaptat. Adolescentii mei au fost laudati pentru ca erau primii aproape mereu, ne-am bucurat maxim de imbratisarile cu alpaca si de fotografii alaturi de ele si apoi am urcat ultima panta pana in varf, unde spatiul este ceva mai restrans. Trebuie un pic de organizare ca sa nu se aglomereze, grupurile mai mari urca pe rand.
